Fiecare dintre noi are de purtat în viață propria cruce. Fiecare primește o povară pe care este capabil să o ducă…
Într-o zi, un om nemulțumit de viața sa l-a întrebat pe Dumnezeu: „De ce am o soartă atât de grea? De ce trebuie să-mi port crucea? Nu poți să-mi dai una mai ușoară? Sunt obosit de dificultățile cotidiene!”
Și omul a avut un vis. A văzut o mulțime de oameni care mergeau încet, fiecare purtând propria cruce. Și el se afla printre ei. Obosit, a crezut că crucea lui era mai lungă decât a celorlalți. Așa că s-a oprit, și-a dat jos crucea de pe umăr și a tăiat o bucățică. Mersul i-a devenit mult mai ușor și a ajuns rapid la locul către care se îndreptau toți. Dar ce să vezi? În fața lui era o prăpastie adâncă, iar pe cealaltă parte începea pământul Fericirii Veșnice. Cum să ajungă acolo? În jur nu se vedea niciun pod sau o punte.
Bărbatul a observat că oamenii care mergeau alături de el treceau cu ușurință pe cealaltă parte. Aceștia își dădeau jos crucile de pe umăr, le aruncau peste prăpastie și le foloseau drept punte pentru a trece. Doar că el nu putea face asta. Crucea lui era prea scurtă. Bărbatul a început să plângă amar, spunând: „Ah, dacă aș fi știut…”
Când s-a trezit, nu a mai cerut de la Domnul o cruce mai ușoară.
O lecție valoroasă care ne învață să acceptăm și să ducem propriile încercări, înțelegând că ele ne pot ajuta să trecem peste obstacolele vieții și să ajungem la fericire.
