Ai dreptul să închizi ușile în spatele cărora sunt oamenii care te-au dezamăgit. Ușile în spatele cărora nu te-ai simțit niciodată binevenit. Uși care ți-au promis căldură, dar nu s-a întâplat nimic, ai rămas la fel de rece și singur. Ai dreptul să închizi ușile, în spatele celor de la care ai suferit doar durere, în spatele celor care nu te-ai simțit liber niciodată.
Ai dreptul să închizi uși care nu-ți pun în valoare prezența, voința ta de a fi mai bun și de a ierta. Uși care arată frumoase și primitoare din exterior, dar s-au dovedit a fi negre și sumbre imediat ce ai intrat în interior.
Deoarece dacă îți imaginezi viața ca uși și case, devine mult mai ușor să alegi care dintre ele să se închidă și care să le lași deschise. Perceperea oamenilor ca oaspeți face mult mai ușor să înțelegi cu cine te simți acasă și cu cine te sufoci. În orice caz, închide întotdeauna ușile care nu duc nicăieri.
Închide ușile unui trecut dureros, destrămări neașteptate, pierderi neprevăzute și eșecuri. Închide ușile pentru care nu ai fost apreciat. Pentru care ai simțit doar anxietate. Uși care erau prea greu de deschis. Uși care aveau sens când le-ai lăsat în urmă.
Pentru că atunci când închizi ușile, înveți să pleci, să găsești noi uși pentru care poți fi acceptat. Înveți să pleci și să înțelegi unde nu faci parte. Ai dreptul să te răzgândești cu privire la ușile pe care le-ai deschis odată. Poți returna cheile de la ele și pleci. Și a venit momentul să faci asta dacă nu mai simți bucurie, dacă nu vezi sensul în tine și în jur.
Ai dreptul să continui să încerci să deschizi alte uși, să ridic chei și să privești până când vei găsi un loc unde te simți ca acasă. Până găsești o ușă cu numele tău pe ea.
