Uneori ne lipsesc amintirile, nu oamenii. Uneori vrem să recuperăm acele sentimente, dar nu cu aceeași persoană.

Imaginează-ți asta: te delectezi în lumina nostalgiei, eliberată de libertatea retrospectivei. Acel moment din vacanța de vară cu ani în urmă, când soarele îți săruta pielea și râsul răsuna prin aer.

Chiar și până astăzi, gândul la această persoană din trecutul tău te înfioră. Ce se întâmplă? Bine ai venit într-o lume uimitoare în care tânjim după amintiri, nu după oamenii care au jucat în ele.

Emoțiile noastre ne pot juca ca niște magicieni. Ne pierdem într-o ceață de amintiri, mintea noastră păcălită începe să tânjească după sentimentele care ne făceau cândva fericiți, chiar dacă rămânem neclintiți că nu vrem să avem nimic de-a face cu oamenii care au ajutat la crearea acestor sentimente.

Oricât de mult ne place să romantizăm trecutul, trebuie să ne amintim că amintirile noastre s-ar putea să nu reflecte întregul adevăr. Nostalgia are o tendință insidioasă de a amplifica aspectele pozitive și de a minimiza (sau chiar de a elimina) negativele.

Este ca și cum creierul nostru ar fi un povestitor talentat care ne povestește experiențele trecute în culori trandafirii, lăsându-ne tânjind după un miraj pe care nu-l vom putea întoarce niciodată.

Vârtejul de emoții care însoțește aceste amintiri prețuite pare să demonstreze că amintirile dragi fac într-adevăr inima să bată mai repede.

Cu toate acestea, este necesar să se facă distincția între dorul de un sentiment și dorul de persoana care îl provoacă. Avem poftă de un high emoțional sau de o conexiune pierdută?

Inimile noastre pot fi niște mici escroci înșelători, dar dacă ascultăm cu atenție, adesea ne dezvăluie adevăratele dorințe.

Așa că ai făcut o săpătură emoțională și ai descoperit că tânjești la beatitudinea acelor amintiri, nu la oamenii care le-au ajutat să le modeleze.

Dar dacă acest dor de trecut devine prea puternic? Ar trebui să dezgropi o capsulă a timpului și să riști să pornești un incendiu care este cel mai bine stins?

Excavarea trecutului este, fără îndoială, plină de mine emoționale, dar ne poate ajuta și să-i apreciem frumusețea trecătoare.

Dacă facem un pas înapoi, putem învăța să distingem diferența dintre o dorință irezistibilă de nostalgie și o dorință sinceră de a ne reconecta cu cei care au fost cândva parte integrantă a vieții noastre.

În cele din urmă, fiecare dintre noi deține cheia pentru a ne debloca inimile pentru a vedea dacă trecutul ar trebui să rămână ascuns în siguranță sau dacă ar trebui să i se ofere șansa să reapară și, poate, să reaprindă o conexiune pierdută.

Citește și: